Reacția ministrului Carmen Dan după cazul de la Sângeorz-Băi în care un tânăr a murit după ce a atacat un polițist cu o bâtă

Reacția ministrului Carmen Dan după cazul de la Sângeorz-Băi în care un tânăr a murit după ce a atacat un polițist cu o bâtă
Publicat: 09/12/2017, 14:35

„Nu i-aș mai spune incident ci, iarăși, un atac violent la adresa polițiștilor aflați în misiune. Vorbim de o nouă agresiune generată de persoane care cred că pot face orice și nu li se poate întâmpla nimic. Raportându-mă și la evenimentul tragic de la Rădăuți, dacă cei de seara trecută nu aveau o bâtă de lemn ci aveau o sabie, am fi ajuns la aceeași situație. Cred că e mai important ca niciodată să înțelegem că acum e momentul să schimbăm legislația și să încadrăm mai mulți polițiști pentru că e nevoie. În fiecare săptămână apare câte o situație care pune polițistul aflat în misiune în dificultate”,a declarat Carmen Dan la Antena 3.

Ministrul a precizat că luni va avea loc dezbaterea proiectului de întărire a autorității polițistului.

„În toată această perioadă am văzut foarte multe ONG-uri îngrijorate că dăm puteri mai mari polițiștilor sau că aceștia ar putea abuza de legi, dar săptămânat avem un polițist lovit, agresat, băgat în spital și cred că e important să ținem cont și de aceste aspecte”, a completat ministrul.

Un bărbat de 25 de ani din orașul Sângeorz-Băi i-a agresat vineri seara pe polițiștii chemați la un imobil din oraș pentru aplanarea unui conflict izbucnit între acesta și vecinul său. Acesta a murit după ce a fost împușcat de polițiști.

Bărbatul i-a atacat pe polițiștii chemați de o locanică pentru aplanarea unui conflict izbucnit între tânărul de 25 de ani și soțul acesteia, un bărbat de 47 de ani.

Polițiștii l-au somat pe tânărul de 25 de ani să înceteze scandalul însă acesta a refuzat și, cu ajutorul unui prieten, i-a atacat pe oamenii legii, lovindu-l în cap pe unul dintre polițiști. Colegul acestuia, l-a împușcat pe agresor în coapsă și în abdomen, unul dintre gloanțe ricoșând și lovind-o ușor și pe mama tânărului, o femeie în vârstă de 56 de ani.

Agresorul a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul de Urgență din Bistrița unde a fost supus unor intervenții chirurgicale, însă a decedat în cursul nopții din cauza leziunilor deosebit de grave.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, dr. Mihaela Mastan, tânărul a ajuns la spital cu o plagă împușcată în zona abdomenului, o plagă împușcată în zona coapsei, în stop cardiorespirator resuscitat, pronosticul medicilor fiind încă de la internare extrem de rezervat. Medicii au încercat să-l opereze însă eforturile lor au fost fără succes.

La spital a ajuns și mama tânărului, care a fost externată.

Polițistul în vârstă de 25 de ani pe care agresorul l-a lovit în cap cu o bâtă și vecinul cu care tânărul avusese un conflict până la sosirea poliției, un bărbat în vârstă de 47 de ani, au suferit mai multe fracturi.

În acest caz cercetările au fost preluate de procurorii criminaliști de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×